Suntem o făptură compusă din trei părți întrepătrunse. Trupul, partea vizibilă, nu este adevăratul om, ci templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 6.19), care este adevărata noastră esență. Avem de asemenea un suflet, ce este mintea, intelectul. Duhul omului a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu pentru a umbla cu El (Geneza 1.27) și pentru a fi întru veșnicie în comuniune cu Cel Preaînalt dacă Adam nu ar fi comis păcatul ce a făcut ca firea lui Satana – moartea, despărțirea omului de Creatorul său – să pătrundă în lume. Însă, pentru a restabili această comuniune, duhul omului trebuie să se nască din nou, printr-o lucrare realizată de însuși Tatăl, ce este dată prin conversiune și actul consecvent de a-L accepta pe Isus drept Domn și Mântuitor.

Chiar fiind în Hristos, inima noastră, ce ar trebui să trăiască veselă, nu devine automat fericită. De fapt, trebuie să ne regăsim comuniunea cu Domnul, căci, atâta timp cât trăim pentru trup, suntem pasibili de influențele nefaste ale ispitelor și păcatului. Învățătorul a promis că va veni să ne vadă din nou, iar atunci, inima ni se va bucura iarăși (Ioan 16.22b). Trebuie să știi că venirea Lui are loc când suntem în legătură cu Cuvântul lui Dumnezeu. Creștinul ce nu dă Cuvântului adevărata valoare trăiește în întristare, cu multe conflcte și măcinat de cele mai diverse probleme.

Îngerul trimis lui Daniel a spus că el era un om foarte iubit (Daniel 9.23). Aceasta nu înseamnă că profetul este privilegiat. Fiind atenți la învățătura lui Isus, înțelegem că Daniel Îl căuta pe Domnul și, de aceea, L-a întâlnit  (Luca 11.9,10). Cel Preaînalt se lasă găsit de toți, dar nu toți Îl caută. Chiar și cei mai de vază creștini trăiesc într-o mare căutare a propriei bunăstări și a celor dragi, dar nu o găsesc niciodată. De caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, celelalte lucruri ți se vor da pe deasupra. (Matei 6.33).

A-L urma pe Isus poate fi comparat cu mersul pe bicicletă: când ne oprim trebuie să coborâm de pe ea. Greșeala multora este de a nu-L căuta pe Domnul, de a nu se strădui de a fi în comuniune cu El și nici nu a da atenție propovăduirii și citirii Scripturilor. Cine face așa descoperă că inima îi este cuprinsă de durere, de resentimente și întristare, plătind, astfel, un preț mult prea mare. Asemenea oameni au o înfățișare amărâtă, au o energie negativă și binecuvântările nu vin în viața lor și nici în cea alor săi.

Cei ce au duhul întristat nu pot trăi bine, căci nu văd prilejurile și nici nu au ceva în sine care să atragă prietenii adevărate și mult belșug. În schimb, cel ce are chipul vesel, fizionomia fiului lui Dumnezeu, este, fără îndoială, biruitor în toate.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares