Mesajul zilei

09/08/2017 - PREGĂTEȘTE-TE PENTRU REGLAREA CONTURILOR

Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.

Romani 14.12

Dumnezeu este veșnic și, ca lucrare a mâinilor Sale, nu avem capacitatea de a-L cunoaște și nici de a-L înțelege atâta timp cât suntem în trup. Într-o bună zi, însă, întru veșnicie, cei care au fost mântuiți Îl vor cunoaște după cum de El sunt cunoscuți astăzi (1 Corinteni 13.12). Cu toate acestea, fiind făcuți după chipul și asemănarea Sa (Geneza 1.26), avem capacitatea de a discerne între rău și bine, iar conștiința noastră ne spune dacă ceea ce facem este încuviințat sau nu de Creator.

Nu suntem stăpâni de noi înșine. Aceasta înseamnă că nu putem hotărâ care este modelul moral de urmat, ci trebuie doar să urmăm sfaturile Domnului, căci suntem creaturile Sale și, ca atare, trebuie să facem ceea ce Îl bucură. Dacă El ne interzice um lucru nu este din exces de zel personal, ci spre binele nostru. Pentru a fi desăvârșit, sănătos, înțelept și a primi alte asemenea calificative specifice perfecțiunii, Dumnezeu ne sfătuiește să nu facem anumite lucruri; de le facem, acestea ne vor îndepărta de Domnul și ne vor face să suferim în strânsoarea vrăjmașului.

În ziua cea mare, ne vom înfățișa dinaintea tribunalului lui Hristos (2 Corinteni 5.10). Acolo, acțiunile noastre, bune sau rele, vor fi expuse, iar la această judecată nu va exista nicio compasiune, îndurare sau iertare. De aceea, cine este înțelept trebuie să se ducă acum înaintea lui Dumnezeu și să-și mărturisească greșelile pentru a obține iertarea. Judecata se face însă cu îndurare; cu toate acestea, în acea zi, nimic nu ne va putea ajuta. Vom fi judecați pentru ceea ce am făcut sau am omis să facem cu revelația Cuvântului lui Dumnezeu.

La judecata veșnică, vor fi pătrunse chiar și gândurile noastre. Ceea ce a fost spus sau făcut pe ascuns va fi strigat în gura mare. Înțelegerile tăinuite, iubirile interzise, trădările, minciunile și planurile diabolice pe care cineva și le-a asumat în tăcere vor fi scoase la iveală. Mulți sunt cei care mint și își crează alibiuri pentru a scăpa de judecata oamenilor, dar totul va fi pe deplin expus în ziua cea mare și condamnarea va fi pe măsura greșelii.    

Nimic nu va rămâne nedescoperit, chiar și dorințele pornite din adâncul inimii vor fi arătate. Victimele vor asista, în direct și aievea, la negocierile și înțelegerile făcute pentru a fi înșelate. Dreptul Judecător nu va fi cu nimic mai prejos. În acel tribunal, iertarea, compasiunea și îndurarea nu vor fi prezente, iar cei care s-au dedat greșelii și trădării vor fi judecați ca niște criminali și vor primi pedeapsa cea veșnică. De aceea, este mai bine să scapi de vrăjmaș atâta timp cât te afli pe calea cea bună!

Cine practică păcatul, oricare ar fi, va fi pedepsit pentru faptele sale de nu sunt mărturisite și rezolvate în această viață. Câți oameni nu-și ascund propriile greșeli de asociat, partener, administrator sal de alții. Sărmanii de ei, își vor primi cu toții pedepsele!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!