Nu întotdeauna ceea ce ne place este și ceea ce ar trebui să facem. De pildă, trebuie să ne gândim la cei care sunt încă niște copii în ale credinței - acesta fiind unul din rosturile lui Iisus, de altfel. Dumnezeu le stă tot timpul alături celor care își dedică viața celor care au nevoie de ajutor, iar aceasta garantează izbânda în toate luptele pe care le avem de purtat.

Lucrarea noastră pentru cei în nevoie - și multă este lucrarea aceasta - este pentru Domnul (Matei 25: 31-46). Apoi, atunci când primim un cuvânt din Ceruri, trebuie să li-l împărtășim. Mai mult, e bine ca în rugăciunile noastre să ne gândim mereu la cei în suferință și să îi binecuvântăm, reamintindu-ne că lucrăm corect atunci când facem acest lucru pe ascuns. Frate, dacă propovăduiești Cuvântul Domnului și apoi îți amintești de cineva aflat în nevoie, binecuvântează-l. Acest lucru prețuiește mai mult pentru Tatăl decât atunci când oferi un ajutor însemnat în văzul lumii întru propria ta slavă.

În versetul pe care îl citim, apostolul Pavel a ales să rămână în trup. Știa că era mai bine să plece la întâlnirea cu Domnul, dar văzând că trebuia să se consacre fraților din Filipi și să-l caute pe Preaînaltul în rugăciunea sa pentru ei, a ales să rămână în trup. Evident că nu spune că voia să moară, dar prin lumina pe care o pogorâse asupra sa, Domnul îi spusese probabil apostolului să aleagă dacă voia ca Domnul să-l cheme la El sau să rămână în lume o vreme. Probabil că Pavel a cerut amânarea plecării sale din lume pentru a putea fi alături de cei pe care-i adusese întru Cristos și aveau nevoie de ajutor.

La fel astăzi sunt mulți cei care au nevoie de ajutorul nostru și lucrul cel mai bun care ne stă în putere să-l facem pentru ei este să ne consacrăm Domnului, căutându-L și propovăduindu-L celor slabi. Cel care întărește pe cel slab în credință și-l ajută să răzbată nu oferă doar un simplu ajutor. De fapt, ori de câte ori ridici o persoană în nevoie, ajutorul pe care i l-ai dat s-a înzecit.

Atunci când dăm din timpul nostru pentru a alina pe cineva cu o vorbă bună sau o rugăciune, suntem asemeni lui Pavel, sau lui Iisus, care stătea de veghe noaptea, în rugăciune și se trezea dimineața devreme pentru a-Și înălța glasul către Tatăl pentru cei în suferință, când El Însuși, de fapt, nu avea nicio nevoie.

Atunci când, de exemplu, îi învelim în veșmântul divin pe cei goi, dăm un pahar de apă celui însetat, le dăm Pâinea Vieții celor înfometați, mergem să îl vedem pe cel bolnav în misiunea noastră sau îl primim în inima noastră pe cel abandonat și singur, facem toate acestea pentru Iisus, iar El ne va răsplăti. Gândește-te la asta!

Întru Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares