“Isus S-a sculat și a plecat după el împreună cu ucenicii Lui.”
Matei 9:19
Când a răspuns cererii lui Iair, unul dintre fruntașii sinagogii, Isus ne-a învățat să fim mereu pregătiți pentru cererile care ne sunt făcute. Iair nu era unul dintre adepții Maestrului, dar din cauza unui fapt grav în casa lui, el s-a dus până la Domnul pentru a-i cere să intervină. Mântuitorul nu a intrat în discuție dacă acel om credea în El sau nu, căci în a-L căuta, Iair își demonstra deja credința. Mai mult decât atât, Maestrul nu l-a întrebat despre viața lui de până atunci, pentru că atunci când o persoană îl caută pe Dumnezeu, o aduce aproape de El Însuși și, dacă crede, o iartă.
Acest tată disperat a cerut pentru fiica sa, care era pe moarte. Domnul a lăsat brusc tot ce făcea și a mers cu el. Această promptitudine a Mântuitorului nostru este ceva remarcabil: nu putem să nu-l ajutăm pe cel care ne caută. Nici un angajament nu este prea important pentru a spune persoanei că a întârziat sau o vom ajuta mai târziu. Așa cum Isus era călăuzit de către Sfântul Duh, a simțit în inima Lui că sosise clipa și a mers cu acel tată îndurerat.
Ce plimbare frumoasă vom avea alături de cei suferinzi care au căutat ajutorul nostru! Dar, spre deosebire de Domnul, avem de multe ori ceva mai important de făcut, care nu va da Tatălui adevărata slavă și nici nu va face un miracol - ceea ce nu numai că va salva o viață, o familie, dar, de asemenea, va face ca la fel de mulți care aud de el să dea slavă lui Dumnezeu. Ar trebui să facem din viața noastră și din timpul nostru, ceva care ar aduce laudă Domnului în fiecare clipă. Dacă vom lăsa și vom permite, Sfântul Duh ne va folosi.
Dumnezeu are un plan pentru omenire. De aceea, am fost aleși pentru ca acesta să funcționeze. Dacă suntem ascultători, vom vedea că Tatăl ne folosește pentru gloria Lui. Se vor întâmpla multe binecuvântări, care, dacă le-ar fi spus în prealabil, nimeni nu ar crede. În înțelepciunea Lui, Dumnezeu, care m-a pregătit să fiu aici scriindu-ți, are de asemenea multe lucruri bune pregătite pe care tu să le împlinești, care îți vor face bine și îți vor oferi un câștig nemăsurat în veșnicie. Deci, nu neglija să îndeplinești ceea ce El a intenționat pentru tine. Planurile Celui Prea-Înalt pentru viața ta sunt foarte mărețe și minunate!
Isus a spus: Robul acela, care a știut voia stăpânului său, și nu s-a pregătit deloc și n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri (Luca 12:47). Nu vreau să aud despre pedepse, ci despre răsplată, despre răsplata divină. În acea zi, vreau să stau înaintea Domnului și, chiar dacă știu că am făcut doar ceea ce a fost ordonat și, mai mult, nu așa cum trebuia, știu că Dumnezeu mă va privi în ochi și va spune că pentru că am fost credincios în puține lucruri, peste multe lucruri mă va pune. El va mai spune că sunt un rob bun și credincios și de aceea pot intra în bucuria Lui (Matei 25:21). Pentru binele și fericirea ta, fii pregătit mereu să-L slujești pe Dumnezeu.
Întru Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares