Mesajul zilei

17/07/2017 - CE AI VĂZUT?

“Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;”

Matei 6:22

Ființa umană este compusă din trei părți - spiritul, adevărata noastră persoană; Sufletul, mintea și memoria noastră și corpul, partea fizică. Spiritul are candela în Cuvântul lui Dumnezeu (Psalmii 119:105). Cu Ea suntem iluminați și ne transformăm modul nostru de gândire. Corpul are în ochi lumina sa; dacă ochii sunt buni, întregul trup va fi luminos.

Putem face ca ochii sa fie buni sau răi. Când ceva greșit ne atrage atenția, trebuie să ne concentrăm departe de acel lucru. Dar dacă ne plac păcatele și le urmărim, trupul va plăti factura. Dacă trăim cu înțelepciune, evitând lucrurile rele, alegând prietenii, locurile pentru a ieșii, ce mâncare mâncăm și ce ar trebui să ne ocupe gândurile, trupul nostru va fi recunoscător.

Un sentiment rău pe care îl avem față de cineva, care, poate, chiar fiind greșit, macină funcționarea trupului nostru. Situațiile proaste sunt atât de periculoase încât nu este bine să le acordăm un minut de atenție. În orice moment, chiar și împotriva voinței noastre, trebuie să ne instruim să respectăm poruncile divine, căci numai acestea vor face bine. Orice sentiment interzis va provoca un prejudiciu imens pentru sănătății noastre.

Cei care L-au slujit lui Dumnezeu și au biruit au descoperit secretul de a trăi bine. Nimeni care nu a fost zgârcit, răzbunător, invidios sau a avut un alt cusur asemănător în personalitatea sa, nu a obținut succes în viața spirituală. Uite-l pe Saul invidios: deși a fost ales de Domnul ca fiind primul rege al Israelului și domnind timp de 40 de ani, s-a umplut de invidie pe David și încercat să-l omoare (1 Samuel 8-31). Dacă ar fi fost înțelept, Saul l-ar fi sprijinit pe cel ales de Dumnezeu și, astfel, s-ar fi bucurat de un sfârșit foarte fericit.

Același lucru se poate spune despre Iuda Iscarioteanul, care a avut privilegiul de a face parte din grupul de 12 apostoli ai lui Isus. El a fost ales de către Regele Universului pentru a face parte din cea mai privilegiată echipă din lume, dar cu toate acestea, a lăsat mai întâi demonul hoției să-l posede (Ioan 12:6) iar apoi s-a vândut duhului trădării (Matei 26:47-49). Ce sfârșit nefericit!

Regele David trebuie să fi fost un tată exemplar, căci el cunoștea Cuvântul lui Dumnezeu ca și cum niciunul dintre noi nu cunoaște. Copiii săi au primit, probabil, cea mai bună învățătură din gura lui și maniera lui de a proceda. Cu toate acestea, unul dintre aceștia s-a fost dus de demonul senzualității și și-a necinstit propria soră, plătind cu viața lui pentru actul nebun pe care l-a comis (2 Samuel 13). Caută ca ochii tăi să fie întotdeauna buni și întregul tău corp va fi luminos.

 

Întru Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!