Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face este să păzim poruncile. Oricine face acest lucru, îi face plăcere lui Dumnezeu, dovedește că Îl iubește și este iubit atât de Isus, cât și de Tatăl (Ioan 14:21). A nu respecta poruncile divine înseamnă a-L disprețui pe Domnul. Poruncile Celui Prea Înalt ni se dau ca parte a planului divin asupra vieții noastre și a celui aproape nouă; de aceea, nu poți face nimic mai corect decât să fii un împlinitor statornic al Cuvântului lui Dumnezeu.

Circumcizia a fost stabilită de Domnul ca dovadă a legământului omului cu El. Era atât de important, încât Avraam l-a tăiat împrejur pe Ismael, fiul său cu Agar, precum și pe slujitorii care se născuseră în casa lui și pe cei pe care îi cumpărase cu bani (Geneza 17:23). Pentru Avraam, în casa lui, nu putea fi nimeni care să nu fie în legământ cu Dumnezeu. A existat un incident în viața lui Moise, unde Domnul aproape L-a omorât. Sefora, soția acestui rob al lui Dumnezeu, văzând situația nenorocită a soțului, a fugit și a tăiat carnea prepuțului fiului său, și a aruncat-o la picioarele lui Moise, și astfel Domnul L-a lăsat să trăiască (Exodul 4: 24-26) .

În Vechiul Testament circumcizia era fizică, făcută numai la bărbat. Servea drept simbol al adevăratei circumcizii care ar fi făcută în inimile noastre de către Dumnezeu însuși în momentul botezului nostru în ape, atât la bărbați cât și la femei. Este semnul că suntem sub stăpânirea divină. Așa cum intervenția fizică era un semn ca cineva este evreu, aceea care se face în inima noastră la fel ne identifică în fața lumii spirituală ca aparținând poporului lui Dumnezeu.

Totuși, în ciuda importanței sale deosebite, Pavel spune că atât circumcizia, cât și netăierea împrejur nu sunt nimic, comparate cu păzirea poruncilor Domnului - cele obișnuite înregistrate în Biblie și cele personale, cele pe care Dumnezeu le destăinuie inimilor noastre. Fără îndoială, ceea ce îl mulțumește cel mai mult pe Tatăl este faptul că păzim poruncile Sale.

Nerespectând poruncile Celui Prea-Înalt este o afirmație că El nu este atât de important pentru noi precum spunem. Cinstirea numai prin vorbe este ușoară, dar această cinste Domnul nu o primește. El a spus prin prorocul Maleahi că fiul îl cinstește pe tatăl său și o slugă, pe Stăpânul său. Dacă El este Tată, unde este cinstea care îi se cuvine? Dacă este Stăpân, unde este teama de El? (Maleahi 1:6).

Data viitoare când vine o ispită, întreabă-te: este corect să faci ceea ce Dumnezeu interzice? Sau oare dacă faci acest lucru, spui de fapt că nu-L cinstești și nu îl respecți? Gândește-te, frate!

Întru Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares