Domnul este Dumnezeul nădejdii. Ca un Tată adevărat, El așteaptă întoarcerea fiului rătăcitor ce își risipește viața, puterea și vremea din pricina orgoliilor lumești. Având în vedere că Cel Preaînalt nu renunță niciodată și nici nu se dă bătut, El îi învață pe ai Săi să se întoarcă acasă, să-I caute ajutorul și să fugă de lațul trădător al păcatului.

Dumnezeu dorește ca toată lumea să înțeleagă că cel mai important este de a căuta și de a salva ceea ce s-a pierdut, căci la nimic nu folosește cuiva să câștige averi, să fie lăudat și să trăiască în cea mai mare opulență, dacă ceea ce va avea întru veșnicie este rătăcirea sufletului (Marcu 8.36). Nădăjduitor, Domnul își dă silința pentru ca toți să înțeleagă importanța de a umbla cu El și de a fi în El.

A avea nădejde este bine, dar să o ai din belșug este mai bine. Dorința Domnului este ca să ne umplem de nădejde, căci El știe cât de mult bine ne va face. Sufletul trebuie să ne fie cuprins de aceast har, căci, fără el, zilele devin rele și, cu el, nici nu simțim apăsarea ce vrea să ne ieie pacea și să ne scoată din prezența lui Dumnezeu. Având nădejde din belșug, niciun plan al diavolului, oricât de elaborat ar fi, nu va avea izbândă.

Puterea unei inimi pătrunse de nădejde este mare și, de aceea, El ne învață pașii pentru ca inima noastră să se umple de acest binecuvântat har ce sălășluiește în inima Lui. Dumnezeu nu vorbește despre nădejdea firească, pe care o are chiar și cel ce se află în greșeală. El Se referă la aceea ce Îi cuprinde propria inimă. Cu ea, zilele sunt mai bune, prietenii apar,  șansele ni se ivesc și vom începe viața cântând, fără să ni se întâmple vreun rău. Însă, fără ea, devenim neplăcuți, meschini, gata de ceartă din nimicuri. Omul fără de nădejde este frustrat, egoist și neprietenos, ca o sălbăticiune, căci numai nădejdea cea sfântă ne face blânzi și generoși.

Pentru ca să fim cuprinși de această nădejde extraordinară, este necesar să ne umplem de bucurie și pace. Pentru aceasta, trebuie să credem. Cu aceste două elemente, vom obține harul Sfântului Duh, care va face ca inima să ni se umple de nădejde. Însă, acest preaplin nu este un lucru imediat. La început, Sfântul Duh a stat peste ape așa cum găina stă peste ouă ca, după o vreme, să se nască puiiii. Tot la fel, de ești neprihănit și cu inima curată și veselă, Domnul va lucra cu harul Său în viața ta.     

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares