Mesajul zilei

07/06/2017 - BINECUVÂNTAREA ESTE PENTRU TOATĂ LUMEA

”Va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari”

Psalmi 115.13

Cel Preaînalt dorește ca toți să știe că El nu favorizează pe nimeni. Totuna este dacă cineva este de origine africană, asiatică, europeană sau indigenă; până la urmă, Creatorul l-a făcut pe om după imaginea și asemănarea Sa (Geneza 1.26), și cine I se încredințează, având încredere în Cuvântul Său, va deveni cu adevărat învingător. Taina este de a-ți fi teamă de Domnul!

Dumnezeu, când îl avertizează pe om împotriva preacurviei, se referă la ceva ce îl desparte de El, chiar și dacă este doar un gând (Matei 5.27,28). Același lucru se poate spune despre necinste, invidie, ură și alte asemenea simțăminte rele pedepsite de Cuvânt.

Fratele meu, răul este viclean. Aceasta înseamnă că, numai de-i dai atenție, chiar doar cu intenția de a-l analiza și judeca, te vei lăsa cuprins de el. Așadar, nu te opri dinaintea păcatului nici pentru a-ți face judecata asupra lui. Ține-te departe de tot ceea ce este pedepsit și nu-i acorda nici măcar um minut de gândire. 

Făgăduința reușitei este asigurată tuturor celor care se tem de Domnul. Chiar și așa, există oameni ce nu dau atenția cuvenită poruncilor sfinte, nesocotindu-L pe Cel Atotputernic. Ori, nu este de ajuns să te duci la cea mai bună biserică, să ai un pastor bun, să-ți plătești zeciuiala și să aduci ofrande. Trebuie să te temi de Cel Preaînalt, să-L respecți și să-I împlinești poruncile, căci El făgăduiește binecuvântările Sale numai celui care se poartă astfel. În schimb, cei care nu se tem de El continuă să fie atacați de vrăjmaș astfel încât nu vor putea profita de viața îmbelșugată adusă de Isus (Ioan 10.10).

Este bine să te analizezi și să verifici dacă ești binecuvântat, căci lipsa binecuvântărilor arată că nu-ți este teamă. Religiozitatea nu are nimic în comun cu smerenia ce o datorezi Tatălui. Astfel, aproape întotdeauna, atitudinile religioase demonstrează că nu există respect față de Dumnezeu, iar orice fapt ce nu este prevăzut în Scripturi este zadarnic și, uneori, diavolesc.

Dumnezeu nu face discriminări (Deuteronom 10.17,18). El îi binecuvântează pe toți oamenii – mici și mari, bogați și săraci, învățați și ignoranți, albi și negri, bărbați și femei – fără deosebire. Făcând această declarație, El clarifică faptul că nu există preferință în alegerea Sa. Așadar, nimeni, sub niciun motiv, nu trebuie să se lase stăpânit de vrăjmaș și să creadă că nu este binecuvântat din voia Domnului, căci un asemenea lucru nu poate fi adevărat. El a vorbit deja, iar vorbele sale reprezintă adevărul desăvârșit. Nu există niciun privilegiat sau preferat al Celui Preaînalt.

Dobândind această revelație, deținem adevărul. Neexistând preferați, vei avea toate șansele să devii binecuvântat. Tot ceea ce ai de făcut este de a-L respecta pe Domnul, căci astfel Îi împlinești poruncile. Nu fă ceea ce El interzice, ci ceea ce El aprobă. Purtându-te în acest mod, te vei putea asigura că binecuvântările îți aparțin !  

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!