Mâhnirea sufletului este unul dintre vicleșugurile diavolului pentru a ne ataca. Căci știe că în mod direct nu ne poate face nimic. Așadar, în mod indirect, folosește anumite șiretlicuri pentru a încerca să ne îndepărteze de Dumnezeu. Unul dintre aceste groaznice mijloace ne este mâhnirea sufletului, ce aduce cu sine lipsa de interes pentru lucrurile cele sfinte, când, în anumite cazuri, omul ajunge chiar să-L învinovățească pe Domnul pentru nenorocirile ce i se întâmplă.

Omul cu sfletul mâhnit devine atât de nepăsător încât nu reacționează în fața ispitelor, dar nici nu-și ia în stăpânire ceea ce îi aparține. Sufletul îi este tulburat și trăiește necăjit, învinovățindu-i pe ceilalți pentru nereușitele sale, fiind neplăcut. De altfel, mâhnirea poate face astfel încât trupul să nu mai realizeze adecvat anumite funcții – cum, ar fi, de exemplu, producerea de hormoni în exces sau încetarea de a mai asigura tot ceea ce este necesar.  

Creștinul ce nu se mai află în comuniune cu Tatăl plantează semințe rele, ce îi vor fi dăunătoare întru totul, căci această lipsă de apropiere față de Tatăl face ca sufletul să ne fie mâhnit, iar nu mâhnirea sufletului ne întrerupe comuniunea cu El. Cine trăiește în Cuvânt și rugăciune nu permite ca vrăjmașul să se poată apropia cu nimic față de ceea ce este al tău sau de ființa ta. Dacă, pe de o parte, omul cade în ispită, iar pe de alta, se înfățișează dinaintea lui Dumnezeu, își mărturisește păcatul și Îi cere iertare. Însă, de permite ca trupul să-l stăpânească acordând atenție sfaturilor rele și nerămănd de neclintit în rugăciune, armonia cu Cel Preaînalt va fi întreruptă, iar sufletul se va mâhni.

De fiecare dată când vei simți că nu ai har pentru a te ruga, la citirea Bibliei sau de te duci la biserică, încearcă să-L slăvești pe Domnul. De îndată o bucurie îți va cuprinde mintea, iar sufletul va începe să ți se veselească. Este vorba de o fericire molipsitoare, căci, prin ea, te ridici și sufletul ți se bucură și încetează de a-ți mai influența negativ ființa.

Este important de subliniat că slava trebuie făcută întru mântuire în prezența Domnului. Nevoia este de a ne afla în căutarea prezenței Sale, căci aceasta ne eliberează de capcanele pe care vrăjmașul le-a întins pentru noi. Așadar, prin mântuirea cea sfântă, ne întărim și găsim destul curaj pentru a înfrunta și birui orice provocare. Ori, fără aceasta, este greu să ne menținem în comuniune cu Tatăl. Însă, când El ni se înfățișează, simțim ceva ca o forță ce ne ridică și devenim curajoși, iar ceea ce ne amenința și părea un munte de neclintit devine aidoma firului de nisip.

Fratele meu, cine trăiește în comuniune cu Dumnezeu nu știe ce este mâhnirea, căci se întărește de fiecare dată când își deschide inima Domnului. Simpla citire a Scripturii îl face deja pe om să se întremeze, venirea Învățătorului te face să-ți dea lacrimile în ochi, iar cuvinte spuse în alte limbi îți aduc o senzație de pace și reușită sigură. Așadar, de îți dorești aceste binecuvântări ale lui Dumnezeu, încearcă de pe acum să fii în strâns legământ cu Tatăl!   

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares