”De aceea, Domnul mi-a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Lui.”
Psalmul 18:24
În versetele anterioare din acest psalm, David enumeră diferite atutiduni care i-au transformat viața într-un șir de victorii. Conform lui, acestea au fost acțiunile care L-au făcut pe Domnul să îl răsplătească după neprihănirea lui și după curăţia mâinilor sale înaintea ochilor Tatălui.
Ce exemplu demn de urmat! Trebuie să ne dedicăm acestei cauze cu aceleași virtuți. Astfel, vei fi răsplătit atât în viața aceasta, cât și în eternitate. Este important să-l mulțumim pe Dumnezeu.
Noi nu trebuie să ne arătăm neprihănirea în fața oamenilor, ca să primim aplauze, ci doar în secret, când doar Domnul ne vede. (Matei 6, 4-18). Cine e neprihănit doar ca să primească laude de la ceilalți va primi răsplata oamenilor, și nu pe cea eternă. De ce să schimbăm ceea ce Domnul le va oferi tuturor sujitorilor Lui în Ziua cea Mare pe ceea ce oferă omul? Recompensa umană e trecătoare, pe când cea divină e eternă.
Fratele meu, neprihănirea ta e ceea ce faci cu credința ta. Când te rogi, luptă, determină și fă efort să obții ceea ce ai învățat în Cuvântul Domnului, fii neprihănit și cere-ți drepturile. Nu face asta cu mâini necurate și nici cu interese care nu sunt pe placul Domnului. Nu e bine să te lași ghidat de interese ascunse, căci doar Sfântul Duh trebuie să te îndrume. De aceea, nu accepa nevoia de câștig necinstit dacă vrei să înfăptuiești lucrarea divină. (Tit 1, 7-11). Din contră, a face ceea ce-i e plăcut lui Dumnezeu e singurul lucru care trebuie să te miște. Astfel, lucrarea Lui îi e pe plac și nu vei pierde sub nicio formă răsplata.
Scriitorul sfânt a spus că mâinile lui erau curate înaintea ochilor lui Dumnezeu. Nu putem să ne aflăm în această condiție doar în ochii noștri, căci, cum avem viziunea limitată, ne putem înșela vis-a-vis de motivele noastre. (Proverbe 3:7, 16:25). Dacă acționăm cu mâinile curate înaintea ochilor lui Dumnezeu, nimic ce are de-a face cu inamicul nu ne va contamina.
Psalmistul a declarat că, pentru ca mâinile lui să fie curate, el a trebuit să păzească drumul divin. Cine va face asta va fi la fel de curat. El a spus că nu s-a îndepărtat de Domnul. Dacă a greșit cu ceva, nu a făcut-o cu interese ascunse. De fapt, când cineva cade în păcat pentru că nu a vegheat, ci se căiește, el se întoarce la comuniunea cu Dumnezeu. E grav când ești avertizat și chiar și așa te lași pradă tentației și cazi.
David a mai spus că secretul victoriei e să ai mereu poruncile lui Dumnezeu înaintea ochilor tăi și să nu te îndepărtezi de la învățăturile Lui. El a fost drept înaintea lui Dumnezeu și s-a ferit de nedreptate, de aceea a fost răsplătit.
Întru Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares