”Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului”.
Romani 1:16
Nu trebuie să te rușinezi nici de Domnul, nici de Cuvintele Lui. Pavel, apostolul, a afirmat că nu se rușina de Veștile Bune, care vorbeau despre ce făcuse Isus pentru umanitate. Pare incredibil, dar sunt persoane care nu se simt bine să vorbească despre ele. Cred că acești indivizi nu au fost încă eliberați, demonii încă îi stăpânesc. De fapt, toți ar trebui să experimenteze bucuria de a fi evanghelist.
Mesajul Evangheliei e Buna Vestire a Împărăției lui Dumnezeu și e cel mai bun lucru pe care ființa umană îl poate primi. El nu doar ne informează despre ceea ce s-a făcut pentru noi, ci ne și furnizează puterea de care avem nevoie să ne revendicăm drepturile, prin credință. Fără să asculte Evanghelia, un om nu are capacitatea să se libereze de suferințe și nici să își însușească ceea ce a realizat Isus prin moartea Sa. Cu această abilitate va reuși să-L slăvească într-adevăr pe Domnul.
Atât de bine e să asculți Evanghelia! E de ajuns să credem ce ne învață, ca să primim puterea lui Dumnezeu, care e infinit mai mare decât atacurile infernului. Evanghelia ne pregătește pentru bătălii și ne învață să ne însușim ce e al nostru. Cu această învestire, suntem mai puternici decât forțele răului. În Cuvântul Domnului există mai multă abundență decât ne imaginăm.
Evanghelia ne aduce mântuire, împăcare și realizare în toate sensurile. Dacă nu am cunoaște ce a făcut Isus în favoarea noastră, am avea o religie slabă, rece și nesigură. Însă, dacă am fi conștienți de ce ni s-a dat odată cu moartea Domnului, ne-am putea bucura și am putea privi viața cu satisfacție și fără teamă. Dacă suntem întăriți de puterea Domnului, nu vor exista bariere care să ne împiedice să ne asumăm ceea ce e al nostru.
Cine acceptă Evanghelia devine o nouă ființă - Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (2 Corintieni 5:!7) – și, de aceea, nu trebuie să mai cadă pradă niciunui atac al inamicului. Chiar dacă e o tentație care te scoate din prezența Domnului, chiar dacă e o boală care pare că îți distruge viața, dacă ești evanghelist, nu poți să lași nimic să te scoată din comuniunea cu Dumnezeu. Trebuie să întrebuințezi autoritatea care ți-a fost dată, în Numele lui Isus și să alungi răul, ordonând să se încheie tot asediul diabolic.
Evanghelia e puterea lui Dumnezeu pentru salvarea celor care sunt aproape- religioșii, evreii – și a celor care sunt departe, ca grecii care se închină altor zei. În Hristos, omul e liber pentru a-I sluji lui Dumnezeu cu dreptate și sfințenie. Cine a dat ascultare Evangheliei poate garanta că nu ar schimba cu nimic bucuria de a fi evanghelist.
Întru Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares