Când ființa noastră a acceptat Evanghelia, am descoperit de fapt cea mai mare comoară, căci, până la urmă, cel mai bun lucru ce ar fi putut să ni se întâmple a fost să-L cunoaștem pe Domnul și puterea Sa. Prin mijlocirea Bunei-Vestiri, L-am primit pe Creatorul tuturor lucrurilor să lucreze în favoarea noastră, regenerându-ne la o viață neprihănită și îmbelșugată în toate sensurile. Astfel, după ce am fost privilegiați prin cunoașterea Adevărului eliberator, trebuie să păstrăm această taină, cea a credinței, ca fiind comoara noastră cea mai de preț - și important este că Evanghelia este tocmai această comoară.

 Dumnezeu lucrează în această taină: când omul primește cunoașterea Verbului celui Veșnic și crede în revelația ce i-a fost dată prin Cuvânt, Cel Preaînalt acționează în favoarea sa, căci El este legat de ceea ce ne spune. De aceea, nu putem să ne oprim din a împlini ceea ce ne-a fost revelat în Biblie.

 În vechime, mulți robi ai lui Dumnezeu Îl slujeau cu reușită. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a dobândit lucrarea desăvârșită a credinței, căci, numai odată cu venirea lui Isus harul și adevărul au început să coboare asupra întregii umanități și i s-a pus la dispoziție (Ioan 1.17).

 Cine se dedică Domnului și permite să fie folosit ca o unealtă în mâinile Sale va vedea că poate face tot atât cât marii robi ai Celui Preaînalt din vremurile Bibliei – sau chiar și mai mult decât aceștia din urmă (Ioan 14.12). Pe de altă parte, comite o mare greșeală cel care nu acordă Bunei-Vestiri cel mai de preț loc în inima sa.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 Ori, nu este nimic mai important decât citirea Cuvântului Domnului, să reflectezi la El și să practici învățăturile dobândite prin mijlocirea Lui, căci prin revelația Verbului Sfânt ne sunt date harurile, talentele și celalte lucrări ale Duhului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, fratele meu, nu trebuie să risipești ceea ce ți-a fost concedat din Ceruri, ci, da, să păstrezi taina credinței într-um cuget curat. Aceasta înseamnă că nu trebuie să acționezi în propriul interes sau cu vreo intenție necurată. De ai făcut ceva greșit într-un trecut mai îndepărtat sau mai apropiat - și asta nu-ți lasă conștiința în pace – întră în prezența Celui Preaînalt și mărturisește-I totul, cerându-I iertare și acceptând neprihănirea regeneratoare a Cuvântului, fiindcă numai cu o conștiință neprihănită, curată și nevinovată, taina credinței îți va sta la dispoziție.  

 Este important să păzim poruncile sfinte și să ne dăm silința pentru a nu cauza nicio nenorocire în Împărăția lui Dumnezeu, căci, într-o bună zi, vom da socoteală pentru ceea ce am făcut cu această taină a credinței, care este ca un ordin ceresc pentru a-L reprezenta pe Domnul în viața noastră cea de toate zilele. De aceea, ne mânie nu numai cei care practică vreun lucru greșit, ci și cei care nu cred în ceea ce credința îi îndeamnă să realizeze (Iacov 4.17). De asta se întâmplă cu tine, fă pace cu Cel Atotputernic și nu lăsa ca cel rău să pună stăpânire pe tine sau să te împiedice să fii în slujba a ceea îți este poruncit.   

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares