”Dumnezeu este înfricoşat în adunarea cea mare a sfinţilor şi de temut pentru toţi cei ce stau în jurul Lui”
Psalmul 89.7
Atitudinea pe care o ai față de ceea ce Domnul poate face în favoarea ta va determina acuratețea cu care El va lucra în ceea ce te privește. Trebuie să credem că El nu s-a schimbat și nici nu Și-a slăbit forțele, căci El este față de noi astăzi așa cum era față de cei care L-au slujit în vechime.
Îl mulțumim pe Dumnezeu atunci când credem în făgăduințele Sale și le revendicăm. Însă, nu ne putem lăsa influențați de pricinile rele pe care, eventual, le regăsim la reînvierea noastră și astfel să credem că Cel Preaînalt nu poate face nimic pentru noi.
Când creștinii se adună în Numele lui Isus, Domnul se face prezent printre ei și astăzi, prezența Sa în oricare dintre adunările noastre poate fi la fel de puternică ca și pe vremea când El se afla trupește pe Pământ. În adunarea sfinților există putere când aceștia hotărăsc să creadă că El este cu adevărat ceea ce este. De aceea, această putere reușește să se pronunțe asupra oricărei situații, oricât de grea ar fi, căci, atunci când sfinții își valorifică drepturile folosind Numele lui Isus, puterea lui Dumnezeu lucrează în favoarea lor după cum lucra în vechime la determinările sfinte.
Este nevoie să-L ridici – să-L înalți – pe Isus pentru ca apoi toată lumea să fie atrasă de El (Ioan 12.32). De aceea, propovăduirea Bunei-Vestiri este cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru ca cei care nu-L cunosc pe Hristos să-L poată descoperi, să-L accepte și să creadă în puterea Lui. Când toată adunarea crede, lucrarea sfântă se manifestă în viața tuturor – iar Dumnezeu se arată în toată înfricoșătoarea Sa măreție.
Isus făcea astfel încât Tatăl să fie mereu la lucru. El era mereu pozitiv și nu lăsa să-I scape niciun prilej pentru a folosi autoritatea ce se afla la dispoziția Sa. Același lucru se întâmplă cu oricine își încredințează viața Domnului. Lui Dumnezeu nu trebuie să I se aducă aminte de ceea ce a promis că va realiza așa cum chiar El a spus în Scripturi. Este de ajuns să crezi în ceea ce este scris în ele și de a propovădui acest adevăr pentru ca El să-Și înceapă lucrarea și să-Și împlinească făgăduințele.
Respectul pe care-l datorăm Dumnezeului nostru este diferit de cel pe care-l purtăm semenilor noștri. A păzi ceea ce Cuvântul Său ne poruncește este modul cel mai just de a-L sluji. Astfel, cu cât credem mai mult în ceea ce ne-a fost făgăduit de Domnul și ne manifestăm credința, cu atât mai mult respect Îi arătăm – iar El va fi de temut pentru toţi cei ce stau în jurul Lui.
A sta în jurul Celui Preaînalt înseamnă să fii de neclintit față de ceea ce El spus că ne aparține. Nu putem niciodată să ne îndepărtăm pașii de făgăduințele Sale, căci, cu cât suntem mai de neclintit față de ceea ce El a spus în Cuvântul Său, cu atât mai aproape suntem de El. Cel care stă în jurul Său trebuie să-L slujească cu teamă, ceea ce, cu alte cuvinte, înseamnă că El va lucra din plin în viața acestui om.
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares