Ce fel de om dorim oare să fim: nebuni sau neprihăniți? Duhurile cele rele pot să ne facă să cădem pradă nebuniei de suntem biruiți de atacurile lor. Însă, pentru ca aceasta să nu se poată întâmpla, de nu putem curma ispitele, Îi putem cere lui Dumnezeu să ne izbăvească de ele și să ne ierte păcatele, pentru a fi neprihăniți.

         Numai Dumnezeu ne poate izbăvi de fărădelegile noastre. Chiar de ne-am născut din nou, suntem susceptibili greșelilor omului din vechime, căci suntem încă în trup. Unica salvare este de a cere Domnului să ne izbăvească de ispitele și nelegiuirile pe care, fără îndoială, le-am comis fără ajutorul Lui. Psalmistul a simțit apăsarea păcatului și a vorbit strigând după ajutor. Fă la fel, și vei trece prin viață fără să te întinezi. Apostolul Pavel și-a dat seama de acest pericol spunând că binele pe care ar trebuit să-l facă, nu-l face și răul pe care nu vrea să-l facă, îl face (Romani 7.19). Astfel, el a recunoscut că numai Dumnezeu îl poate izbăvi.

         Duhurile rele lucrează în momentele în care omul nu este vigilent, fiind capabile să-l facă să se îndrăgostească de altcineva decât soțul său. De asemenea, te poate face să cazi pradă necinstei și altor ispite. Știind toate acestea, de nu avem ajutorul Cerurilor, putem ajunge sub imperiul nebuniei. 

         Când cineva este stăpânit de păcat, nu vede nimic rău în greșeală; dimpotrivă, găsește tot felul de scuze plauzibile pentru faptele sale. Numai faptul de a da dreptate unui act condamnat de Cuvânt arată căt poate fi omul de hărțuit de atacurile infernului ce îl duce la distrugere. Doar căința adâncă îl va izbăvi pe om de aceste păcate.

         A-și mărturisi toate păcatele și a cere iertare sunt singurele modalități de a se elibera din robia duhovnicească. Fără îndoială, iertarea este cea mai mare binecuvântare pe care o putem primi de la Domnul. Fără ea, comuniunea noastră cu Tatăl ia sfârșit, iar demonii încep să ne asuprească, astfel încât de la o zi la alta ne îndreptăm spre pieire. Nu sunt puțini cei care plătesc un preț destul de mare, ce va fi tot mai mare, pentru a nu fi avut curajul de a-I mărturisi lui Dumnezeu fărădelegile și pe cine a jignit. Cel care nu-și mărturisește nelegiuirile și nu încetează să le mai comită nu va dobândi îndurare.

         Cei nebuni – care au căzut în greșeală – nu pot să-și dea seama, însă rușinea le este întipărită pe față. Când se află în prezența cuiva care trăiește în prezența lui Dumnezeu, acesta, doar uitându-se la ei, știe că are de-a face cu ceva greșit. Modul neastâmpărat de a se comporta și de a privi, de a merge și de a vorbi îi trădează. Ocara celui nebun este ca o carte de vizită pe care ei nu fac decât să o arate fără încetare. Singurul mod de a trăi drept este de a fi neprihănit. Căci de te dedai păcatului, acesta pune stăpânire pe tine negreșit.       

         În Hristos, cu dragoste,

         R. R. Soares