Mesajul zilei

29/01/2017 - NU SCHIMBA REGULILE

Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască?

Matei 19.4

Există un Creator a tot ceea ce există, atât în plan duhovnicesc, cât și în cel material. El a creat toate lucrurile prin voința Sa. Capacitatea Sa este de nemăsurat, infinită, iar regulile stabilite de El au o anumită logică. Totuși, drept este să nu te consideri destul de luminat pentru a încerca să schimbi regulile pe care ”Producătorul” le-a stabilit.

         Nimic ce există în lume nu a venit la întâmplare. Există o Ființă a cărui putere este de nemăsurat și ale cărui abilități sunt infinite (Isaia 40. 28). El este Creatorul tuturor lucrurilor, inclusiv al omului. Darwin a formulat Teoria Evoluționismului. Totuși, cum cineva ar putea crede că toată această perfecțiune a luat ființă la întâmplare. Merită toată osteneala de a cunoaște această Ființă atât de înțeleaptă și de iubitoare care ne-a conceput, cât și învățăturile Sale despre orice. Fără îndoială, El nu a fost iresponsabil până într-atât încât să ne fi creat fără a ne pune la îndemână informațiile necesare. Cu cât aprofundezi mai mult această înțelegere, cu atât mai mult vei dori să-L cunoști pe Cel Preaînalt.

         Dumnezeu a avut un plan și a creat totul potrivit voinței Sale. Cu fiecare lucrare, El analiza și vedea că ceea ce făcuse era bun. Nimic nu a fost elaborat în mod neregulat sau cu defecte. Însă, încununarea creației Sale, omul, nu l-a mai ascultat pe Domnul și, astfel, a adus imperfecțiunea în lume. Păcatul comis de Adam a fost responsabil de cauzarea tuturor suferințelor existente.

         Odată cu păcatul, moartea duhovnicească – firea lui Satana – a intrat în lume, dar nu a reușit să schimbe, să se atingă sau să micșoreze puterea lui Dumnezeu. Așadar, Tatăl a elaborat și executat un plan pentru a-l reface pe om. Partea principală a vrerii Sale a fost deja realizată. Trimițându-Și singurul Fiu pentru a muri pe Calvar, Domnul punea la dispoziție o modalitate prin care ființa umană să poată fi din nou în comuniune cu El. Restul lucrării de renaștere va avea loc la întoarcerea lui Isus, când vom fi transformați și călăuziți acolo unde nedreptatea nu va exista niciodată.

         Una dintre regulile stabilite de Cel Atotputernic la crearea lumii a fost aceea de a forma bărbatul și femeia (Geneza 1.27; 5.2). Bărbatul își va lăsa tatăl și mama, se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un singur trup (Geneza 2.24). El nu a făcut bărbatul pentru a se uni cu altul, și nici femeia pentru a se uni cu alta. Toate principiile lăsate de El își au rațiunea lor și, într-o bună zi, cine le va schimba sau va încuraja nerespectarea lor, va trebui să dea seamă Tatălui ceresc! Nu uita că  grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu! (Evrei 10.31).

         El este Cel Atotputernic și toate planurile Sale nu pot fi încurcate (Iov 42.2). Orice om înțelept nu se pune cu cel care îndrăznește să schimbe statutul Creatorului.                                                                                                                                                                                                                                     

                 

          În Hristos, cu dragoste,

 

         R. R. Soares

Rugăciune

Domnul să vă binecuvânteze!