Acest verset nu vorbește despre bucuria obișnuită, ci despre sosirea adevăratei bucurii, ce este un semn că Isus a venit. Ea este un ingredient indispensabil pentru a-L sluji pe Domnul și, de asemenea, este unul dintre efectele lucrării Sfântului Duh. Așadar, înalță-ți sufletul pentru a o primi!

         A trăi bucuros face bine sufletului și trupului, însă ceea ce textul biblic tratează, cât și toată Scriptura, este mulțumirea ce ne cuprinde când ne aflăm în contact cu Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să ne dăm toată silința pentru a trăi fericiți, însă e nevoie de eforturi mult mai mari pentru ca satisfacția duhovnicească să ne pătrundă sufletul. Când inima se bucură, este momentul de a-ți însuși binecuvântarea.

         Isus a spus că ne va vedea din nou și inima noastră se va bucura (Ioan 16.22). Așadar, simțind în suflet o satisfacție neobișnuită putem fi siguri că suntem vizitați de Mântuitorul nostru. Întâmplându-se aceasta, trebuie să ne îndreptăm spre răul ce ne atacă și să cerem scoaterea sa, sau să facem astfel încât rugăciunea să pună stăpânire pe ceea ce Dumnezeu ne-a promis deja în Cuvântul Său. Este bine să așteptăm până când inima ni se bucură în Domnul, ca să luăm hotărârile cele mai importante din viață.

         Psalmul 100.2 spune că trebuie să-L slujim pe Dumnezeu cu bucurie. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne amintim de o glumă bună și să râdem pentru ca, apoi, să facem rugăciunea credinței. Trebuie să sperăm în Dumnezeu până când o satisfacție sfântă ne pătrunde inima. Așadar, cu inima cuprinsă de bucurie, suntem îndreptățiți să ne folosim drepturile.

         Prezența Sfântului Duh în noi produce mai multe roade (Galateni 5.22), iar una dintre ele este veselia, bucuria. Cine se află în comuniune cu Domnul deține acest fruct în permanență. Creștinul care este în păcat, sau departe de credință, trăiește neliniștit, supărat, plictisit de tot și de toate. Lipsa fericirii din viața fiului lui Dumnezeu este un semn că Tatăl este departe. Mare grijă, căci El nu poate trăi împreună cu păcatul!

         Dacă nu ți-ai dat silința să-L cauți pe Domnul, viața îți va fi tristă cu siguranță și plină de preocupări. Dumnezeu ne dă inspirația, dar ne revine fiecăruia dintre noi să ne îndreptăm sufletul spre El. A-L căuta pe Dumnezeul nostru este îndatorirea oricărui om care dorește să fie biruitor în încercările vieții.

         După ce psalmistul și-a ridicat glasul spre Dumnezeu, a cerut să fie bucurat. Vizita Domnului, ce ne schimbă dispoziția duhovnicească, nu are loc la întâmplare; ea este rodul unei vieți ce se încrede în Domnul. Când faci asta, și El se încrede în tine (Zaharia 1.3; Maleahi 3.7). Începe chiar acum să-ți deschizi inima și vezi câte beneficii nu poate să-ți aducă o reacție atât de simplă!

În Hristos, cu dragoste,

         R. R. Soares