Mesajul zilei

26/01/2017 - FĂ CA HARUL SĂ STĂPÂNEASCĂ

Pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru

Romani 5.21

Păcatul comis de Adam în grădina din Eden a schimbat cu totul destinul omului și l-a făcut să fie un rătăcit pentru totdeauna. Cu toate acestea, actul de neprihănire practicat de Domnul Isus prin moartea Sa pe cruce și, prin urmare, reînvierea Sa, ne-a adus mântuirea și, prin ea, viața, comuniunea cu Dumnezeu și dreptul de a fi făcuți fiii Săi.

            Aceste două acte au schimbat umanitatea: mai întâi, păcatul a adus moartea, ce a stăpânit prin el ; apoi, moartea lui Isus a adus harul. Astăzi, locul creștinului dinaintea tuturor lucrurilor este de supremație. Așa cum este scris în Romani 8.17ª,  dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos. Ne aflăm în vremea în care harul, ce a venit peste toți oamenii pentru iertarea lor, trebuie să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică.

            Păcătuind, Adam ne-a vândut diavolului și, astfel, moartea (firea lui Satana) a început să stăpânească peste noi. De aceea, ne-am născut deja sub jugul satanic. Această robie va dura până când omul se va converti, acceptându-L pe Isus drept Mântuitorul și Domnul său. Până atunci, ființa umană este călăuzită de instinctele rele, ce îl fac să practice ceea ce nu e bine și să facă voia diavolului, fiind, astfel, fiul tatălui minciunii (Ioan 8.44).

            Prin moartea lui Hristos în locul nostru, harul lui Dumnezeu a fost trimis pentru a ne mântui – pogorât peste toți oamenii, chiar și peste cei rătăciți. Numai că harul nu-i poate ajuta pe mulți, fiindcă aceștia nu se pleacă dinaintea Celui Preaînalt, ca să-L primească pe Isus drept Mântuitor. Însă, atunci când aceasta se întâmplă, ei încep să aibă dreptul la această favoare nemeritată a Domnului. Ca nouă creatură, omul este întru veșnicie eliberat de păcat și de moarte.

            Fiii lui Dumnezeu trebuie să înțeleagă că acesta este timpul harului, cel în care păcatul nu-l mai poate stăpâni pe cel care s-a convertit. El stăpânește prin mijlocirea neprihănirii și a determinării noastre de neclintit în Cuvântul lui Dumnezeu. Când omul păcătuiește, se află într-o situație defavorabilă. Cu toate acestea, dacă se căiește și cere iertare, păcatul îi este iertat.

            Nu trebuie să ne supunem vrăjmașului, ci să ne exercităm dreptul și să facem, prin folosirea Numelui lui Isus, ca harul lui Dumnezeu să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică. Dacă nu te-ai convertit încă, fă-o chiar acum și ieși din întuneric pentru a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu!

           

În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

Rugăciune

Domnul să vă binecuvânteze!