“Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu”
1 Petru 2.4
Cel care se ascunde sub aripile Celui Atotputernic se află în siguranță (Psalmi 91.4) și, astfel, nu are decât de câștigat, căci, așa cum acesta se încrede în Dumnezeu, tot așa Cel Preaînalt se încrede în el. Însă, cei care trăiesc departe de Cel Atotputernic pierd mult, căci, până la urmă, cine se îndepărtează de El se apropie de cel rău.
Omul cel mai amăgit de Satana nu este cel care nu a ascultat Vestirea Evangheliei, ci cel care, cunoscând voia lui Dumnezeu, nu își dă silința de a trăi în prezența Domnului. A citi Biblia superficial și fără atenție, a înceta de a se ruga tot timpul și lipsind de la biserica sunt tot atâtea mijloace prin care diavolul îi împiedică pe fiii Domnului să-și aprofundeze credința și să fie ocrotiți de Dumnezeu.
Cu cât mai mult omul se îndepărtează de Lumină, care este Isus (Ioan 8.12), cu atât mai mult se apropie de întuneric. Cine trăiește în comuniune cu Împărăția cerurilor – rugându-se și căutând mereu fața cea sfântă – se ascunde sub aripile Celui Preaînlt, unde cel rău nu poate ajunge. Este foarte ușor și bine să stăm cât mai aproape de Domnul, căci, până la urmă, lângă El, vom avea ocrotire, har și milă. Cu toate acestea, cel rău va face totul pentru ca să ne îndepărtăm de Dumnezeu.
Unui părinte bun îi place când fiul îl caută și vrea să-i stea alături. Tot așa, prietenilor le place să se bucure de compania celuilalt. Însă, a ne afla în compania Tatălui ceresc trebuie să fie țelul nostru cel mai mare - și trebuie să ne dăm toată silința pentru a sta aproape de Domnul, căci, astfel, vom fi mereu ocrotiți și binecuvântați.
Omul este cel care hotărăște de vrea să-L aibă sau nu pe Dumnezeu alături. De se va afla în Lumină, va dobândi mântuirea. Inclusiv, Cuvântul spune că există o singură Cale ce duce la Ceruri (Ioan 14.6). Însă, de se va abate, va lua calea ce-l va conduce spre rătăcire și întuneric. Așadar, fratele meu, să nu-ți dorești să stai aproape de cel care, într-o bună zi, va fi aruncat în iazul de foc și de pucioasă întru veșnicie (Apocalipsa 20.10-15). Cu fiecare pas ce-l faci spre Domnul, El va face la rândul Său un pas spre tine.
Nu există niciun om care să fi fost afectat în vreun fel pentru a fi căutat prezența sfântă. Dimpotrivă, în Domnul, sunt bucurii nespuse (Psalmi 16.11). De fapt, sunt atât de multe binecuvântări ce-l așteaptă pe cel care se apropie de Domnul, încât nu se merită să stai departe de El. Așadar, să-ți ai drept țintă în viață să fii în fiecare zi tot mai aproape de Creatorul și Mântuitorul tău, căci El are pentru tine nespus mai mult decât gândești (Efeseni 3.20).
În Hristos, cu dragoste,
R. R. Soares