Mesajul zilei

22/01/2017 - ZILE FĂRĂ DE NĂDEJDE

“Multă vreme Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără preot care să înveţe pe oameni şi fără lege”

2 Cronici 15.3

Cea mai mare greșeală pe care omul o poate face este să nu se aplece dinaintea Cuvântului Domnului, căci, acționând în acest mod, trăiește fără Dumnezeul cel adevărat și se confruntă cu multe probleme. Ori, dacă nu există cine să-l învețe Adevărul, nu există posibilitatea de a-L învăța - și, de îndată ce legea nu este respectată, toți fac după cum îi taie capul.

            A trăi într-o țară aflată în anarhie trebuie să fie ceva deznădăjduitor. Oricât de incredibil ar fi, aceasta s-a întâmplat cu poporul lui Dumnezeu: fiii lui Israel L-au lăsat pe Cel Preaînalt, care îi va scoate din robia din Egipt și, atunci, corupția a pus stăpânire pe ei, începând repede să se poarte după placul lor. Drept rezultat, pacea a luat sfârșit, cât și respectul față de aproapele lor, ei toți plătind un mare preț.

            Soluția pentru ca omul să se elibereze de rele este de a-L sluji pe Domnul. Cuvântul chiar spune că fericit este poporul al cărui Dumnezeu este  Cel Preaînalt (Psalmi 33.12). Pe de altă parte, nu există nimic mai rău decât să nu ai teamă. Știm că vrăjmașul atacă acolo unde Cel Atotputernic nu este prezent. Așadar, la ce bun servește oare cineva care este dintr-o familie foarte bună, ai săi îi poartă de grijă, se bucură de o sănătate de fier sau este bogat, de nu-L respectă pe Tatăl ceresc?

            Lumea intră în criză de nu Îl are pe Creator în centrul vieții. În unele locuri, omul nu este altceva decât o ”mașină” bună de pus la lucru. De asemenea, nu sunt puțini cei care trăiesc numai pentru a-și satisface poftele trupului, nedând atenție astectelor duhovnicești. Acești oameni, din nefericire, uită că diavolul este rău și dorește să distrugă ființa umană (Ioan 10.10a).

            Nu dorim să spunem că oamenii sunt răi; de fapt, mulți nu sunt spirituali doar pentru că nu există cine să-i învețe Cuvântul. Cine nu este îndrumat în Adevăr poate fi determinat să ieie hotărâri ce nu sunt dintre cele mai bune, căci acolo unde nu este un bun învățător nu pot fi elevi buni. Însă, ca și creștini, avem obligația de a fi un bun exemplu și să ne instruim aproapele prin cuvintele și faptele noastre.

            Există un singur remediu pentru toate dificultățile: să ai teamă de Domnul. Cu toate acestea, puțini sunt cei dispuși să facă asta. Cel mai rău este că omul se lasă ușor pradă duhului greșelii, iar cine se află în această situație încearcă mereu să-și găsească justificări comportamentului. Mulți, de exemplu, au obiceiul să spună un dictat ce nu provine de la Domnul. Ei obișnuiesc să spună: ”Educația mea depinde de conduita celuilalt”. Ori, cine Îl are pe Cel Preaînalt drept Dumnezeu nu se lasă condus de această scornire rea, ci împlinește cu strictețe prezicerile Sfântului Cuvânt.

Atâta timp cât Israel a rămas fără adevăratul Dumnezeu, haosul a domnit peste el. Atunci când, însă, l-a căutat pe Cel Preaînalt și a părăsit calea cea rea, a putut să se bucure de ani mulți de pace și belșug. Așadar, de te-ai îndepărtat de Dumnezeu și de Legea Sa, atenție! Slujește-L pe El, căci, acolo unde teama de Domnul nu este prezentă, stăpânesc forțele întunericului.

 

            În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!