Niciun Cuvânt al Domnului nu va da greș (Iosua 21.45, Psalmi 119.160), și cu atât mai puțin cel pentru care a jurat. Cine a ascultat vocea lui Dumnezeu, dar nu împlinește ceea ce i s-a poruncit se află în situație critică, căci vor ajunge în odihna Domnului numai cei care I se supun. De nu credem în ceea ce El ne spune, Îl provocăm, și pentru aceasta, nu trebuie niciodată să ne împătimim inima după ce L-am auzit pe Dumnezeu vorbind și trebuie să facem totul pentru a nu rata odihna Domnului. Pedeapsa veșnică este mult prea grea.

Creatorul tuturor lucrurilor are planurile Sale. Din nimic, El a făcut să existe totul. Ce oare Cel Preaînalt a avut în minte? Nu știm. De ce oare a creat atât de multe lucrurile și de asemena l-a creat pe om? Și aceasta ne este o necunoscută. Însă, a fost un plan minunat, fără îndoială, și putem fi siguri că ființa umană a fost capodopera mâinilor Sale. Toate lucrurile au fost create înaintea omului, pentru ca acesta să nu ducă lipsă de nimic.

Păcatul comis de Adam a fost o trădare. Prin atitudinea lui, ne-a vândut diavolului, iar planul lui Dumnezeu a fost zădărnicit. Cu toate acestea, Domnul nu a renunțat la dorința Lui și, pentru a o împlini, Și-a trimis Fiul pe pământ pentru a plăti pentru trădarea celui dintâi om. Hristos a făcut totul : a coborât la nivelul nostru, luând forma noastră, a dat mărturia Adevărului, a suferit vinovățiile noastre, a murit și a înviat întru neprihănirea noastră. Cuvântul Său spune că totul a fost făcut și trebuie doar să-L acceptăm ca Mântuitor pentru a fi din nou în Dumnezeu (Ioan 1.12).

Cine nu-I acceptă Cuvântul Îl face mincinos și nu va intra în odihna pregătită de Domnul, tot așa cum israeliții aflați în drum spre Canaan nu au putut intra în Țara Promisă. Nu este păcat mai mare decât să nu te încrezi în Cel Preaînalt. A nu păzi Cuvântul lui Dumnezeu este actul cel mai prostesc pe care cineva îl poate practica. Același lucru este valabil pentru creștinul căruia Tatăl îi vorbește prin mijlocirea Scripturilor. Robul lui Dumnezeu știe ce i s-a poruncit să facă, însă, din cauza situațiilor atât de neprevăzute, lasă Cuvântul pe planul doi. Totuși, în Ziua cea mare, va vedea că fusese o nebunie curată.

Domnul jurase că îi va pune pe fiii lui Israel în Țara Promisă. (Geneza 12.7; 15.18; 17.8; Exodul 3.8). Ei, însă, au preferat să dea crezare celor zece iscoade ce au adus vestea proastă (Numeri 13 și 14). Rezultatul: niciunul dintre ei nu poate să se bucure de ceea ce Dumnezeu le pregătise (Numeri 20). Aceasta este o avertizare cu privire la ceea ce se va întâmpla oricărui om care nu crede în ceea ce Tatăl spune.  

Nu avem de ales: dacă credem, vom petrece veșnicia alături de El; dacă nu credem, vom continua sub autoritatea celui rău și vom fi aruncați în iazul de foc și pucioasă, pregătit pentru diavol și îngerii săi (Matei 13.41,42; Marcu 16.16; Ioan 8.24; Apocalipsa 20.15). A nu te încrede în vocea Domnului înseamnă a-L mânia (Psalmi 78.40). Suferința veșnică este adevărată și va fi prețul plătit pentru neascultare.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares