Mesajul zilei

26/10/2016 - GÂNDEȘTE-TE LA LUCRURILE DE SUS

Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ

Coloseni 3.2

Cine trăiește gândindu-se la lucrurile materiale nu va fi niciodată o ființă spirituală. Iubirea lumii și a lucrurilor din lume nu trebuie să sălășluiască în inima creștinilor (1 Ioan 2.15), căci îi lasă fără posibilitatea de a se pregăti pentru a înfrunta încercările vieții, care, cu siguranță, vor veni. De aceea, mintea noastră trebuie să fie antrenată să mediteze la ceea ce se referă la Dumnezeu, căci cine va proceda astfel, va descoperi mistere ce îl vor face biruitor.

De îți vei lăsa mintea să se pătrundă de lucrurile din această lume, îți vei împiedica duhul să crească în harul și cunoașterea lui Isus Hristos. Cine va proceda astfel nu se va putea dezbăra niciodată de poftele trupești. Numai cel care își dedică gândurile treburilor sfinte va deveni puternic în Cuvânt și în fapte.

A iubi lumea și lucrurile din ea ne lasă fără capacitatea de a înfrunta ispitele și de a le birui, căci, când dragostea față de lume și lucrurile lumești ne stăpânesc mintea, devenim prizonieri ai trupului și patimilor sale.

 Ne putem dori lucrurile ce există pe pământ, însă acestea nu pot constitui centrul atenției noastre. Totuși, dacă trăim cu gândul la lucrurile de Sus și simțim nevoia de a poseda vreun bun, este de ajuns să ne rugăm, căci, cerând în Numele lui Isus, Tatăl ne dă ceea ce este bun pentru noi. Pe de altă parte, cel care își dedică gândurile lucrurilor din lume, și le dorește și luptă pentru ele, va descoperi că, fără Hristos, acestea sunt greu de obținut.

 Secretul este de a-ți antrena mintea în a gândi la ceea ce vine de Sus. Astfel, ne vom întări și vom dobândi acele capacități ce ne vor face să obținem ceea ce este mai bun în această viață. Însă, de vom trăi cu patima lucrurilor din această lume, nu le vom avea niciodată din belșug. 

Poftele materiale ne vor lăsa fără posibilitățile de a dobândi prin Cuvânt ceea ce ne va fi folositor pentru a înfrunta încercările și a le birui. De aceea, rămân în rătăcire creștinii ce încă sunt prizonieri ai trufiei, orbiți de bogății și de pofta desfrânată de a poseda bunurile acestei lumi. Putem avea ceea ce este mai bun în viață și să ne bucurăm de el, iar țelul nostru nu trebuie să fie asta , ci cunoașterea mai bună a Domnului, facerea voii Sale și o viață trăită așa cum El dorește să ne vadă trăind.

Cel care-L bucură pe Dumnezeu, își va vedea împlinite dorințele inimii (Psalmi 37.4). Așadar, dedicând timp pentru a reflecta la lucrurile de Sus, inima noastră va întâlni acele căi care, până atunci, ne erau necunoscute. Și sunt acele căi ce ne fac să învingem bătăliile. Mergând pe ele, vom reuși să realizăm aceleași lucrări ca cele ale Domnului Isus.  

  

În Hristos, cu dragoste,

 

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!