Mesajul zilei

04/10/2016 - PUȚINĂ LUMINĂ ESTE DE AJUNS

Să nu credeţi că Vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea

Ioan 5.45

Cine trăiește în greșeală știe în străfundurile inimii că, într-o bună zi va răspunde pentru faptele sale. Isus a spus iudeilor că nu va fi El care îi va acuza, ci ceea ce ei aveau prin Cuvântul Domnului. Așadar, acea puțină lumină le permitea deja să-I facă pe plac lui Dumnezeu. Cunoștința dobândită despre Scriptura Sfântă nu era capabilă numai să le schimbe în întregime viața, ci să le fie și o mărturie eficace pentru propria condamnare.

Același lucru se va întâmpla cu idolatrii și membrii oricărei biserici creștine. Nimeni nu va putea folosi argumentul că nu a știut ceea ce este corect sau greșit, căci toți au înlăuntrul lor o lege care le spune dacă ceea ce au făcut este greșit – legea conștiinței – prin mijlocirea căreia vor da socoteală asupra faptelor lor. Aceasta se întâmplă atât cu cel care trăiește în mijlocul unei păduri, cât și cu cel care trăiește într-un centru urban. Chiar și cei care nu au ascultat niciodată Cuvântul au cunoștință despre principiile de bază ale vieții (Romani 2.14-16).

Iudeii au fost privilegiați, căci ei au fost aleși dintre toate noroadele pentru a-L cunoaște pe Domnul. Ei ar fi trebuit să-L fi căutat mai mult pe Cel Preaînalt și – cu prilejul în care El a venit întrupat în Persoana Fiului, pentru a rezolva toate problemele - să-L fi primit pentru a fi reușit luminarea desăvârșită. Isus a fost direct cu fiecare dintre ei spunându-le că lumina pe care o au, deși puțină, era capabilă de a-i salva sau de a-i acuza la Judecata de Apoi.

Este clar că ei nu au înțeles Cuvântul în întregime, căci nu fusese încă dat în totalitatea Sa. Totuși, mai pe urmă, Isus și Duhul Sfânt au adus revelația desăvârșită a planului lui Dumnezeu. Chiar și așa, ceea ce iudeii aveau referitor la acest lucru – Vechiul Testament – era deja suficient pentru a da socoteală cu responsabilitate de faptele lor.

În realitate, ceea ce primiseră nu era suficient pentru a-și schimba viața în întregime, căci harul și adevărul au fost aduse numai prin mijlocirea lui Isus; totuși, acea puțină lumină avea puterea de a-i face să înțeleagă că Hristos era Mesia (Ioan 1.17). Cu toate acestea, cum au refuzat să creadă în Fiul lui Dumnezeu, acea lumină ce strălucea peste ei ar fi ca o mărturie vie pentru condamnarea lor (Luca 11.31,32).

Toți cei care-și spun fii ai lui Hristos – fie că este vorba de cei ce sunt încă în legătură cu idolatria, fie de membrii bisericilor așa-numite creștine – se află la același nivel cu evreii. Ei dețin lumină suficientă pentru a-L căuta pe Domnul ca să se convertească. Însă, deseori, doctrinele și interesele religioase îi fac să acționeze greșit, căci, pentru mulți dintre ei, este mai important să trăiască așa decât să-L slujească pe Dumnezeu cu adevărat. Așadar, aceștia nu vor putea spune că nu au știut Adevărul.               

 

În Hristos, cu iubire,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!