Cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se simte mai nevrednic, căci, cunoscându-L pe Domnul, află că toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. (Isaia 64.6). Acel sutaș - care, probabil, s-a temut mult timp de Cel Atotputernic– a spus că este nevrednic de a-L primi pe Dumnezeul veșnic sub acoperământul său. Majoritatea oamenilor gândesc însă diferit: le-ar plăcea ca Isus să fie cu ei oriunde ar dori. Dar cum poate El oare să fie alături de cineva care trăiește în păcat?

Cel care se află departe de Dumnezeu nu reușește să-și vadă propriile defecte, ci vede în mod normal greșelile tuturor celorlalți și, de ar fi după el, aceștia ar trebui scoși de pe fața pământului. Însă, mergând aproape de Cel Preaînalt, reușim să observăm și să ne mărturisim nelegiuirile, cum, de exemplu, a făcut profetul Isaia. Când L-a văzut pe Domnul, a țipat speriat, spunând că este un om cu buze necurate și că este pierdut, căci a văzut cu ochii lui pe Împăratul Slavei (Isaia 6.1-5).

Cine se vede ca un om drept, just și corect trebuie să cunoască Adevărul (Proverbe 30.12), căci, când Lumina veșnică strălucește în noi, aflăm cât de răi și nelegiuiți am fost. Până atunci, nu existau oameni mai buni decât noi, însă, cunoscând mila și harul lui Dumnezeu, am reușit să apreciem adevărata valoare a celorlalți.

Sutașul roman era temător de Dumnezeu. El trăia postind și rugându-se, iar tot ceea ce era al său aparținea și celorlalți. De aceea, când a cerut ajutorul sfânt, a primit răspunsul: Domnul s-a dus personal să-i rezolve problema. Așadar, surprins de hotărârea lui Isus, el a arătat ce avea în inimă: adevărata credință. Cel care, de fapt, Îi este pe plac Tatălui va fi plăcut de El. Cel Atotputernic îl va surprinde mereu pe omul ce merge sub lumina Sa și crede în El din toată inima, chiar dacă, uneori, hotărârea Lui este atât de mărinimoasă încât el să nu se simtă demn de asemenea purtare.     

Câți nu se roagă și-I cer Tatălui să-i ajute pentru a rezolva o problemă familială, financiară, de sănătate sau atâtea altele. Dar în ce fel oare ar putea El să le asculte cererile dacă trăiesc numai pentru ce nu este bine, gândindu-se la ceea ce este greșit și păcătuind? Doi oameni merg împreună numai de sunt învoiţi (Amos 3.3).

Cel mai bine în această viață este să mergi cu Dumnezeu. Enoh, al șaptelea patriarh după Adam, a dovedit aceasta. El a umblat cu Cel Preaînalt și nimeni nu l-a mai văzut, căci l-a luat Domnul (Genesa 5.24). În același fel, frate, trebuie să-ți dai silința pentru a împlini ceea ce Cuvântul ți-a spus inimii. Nu te vinde păcatului și nici nu-l lăsa pe cel rău să-ți fure realizările minunate pe care Domnul le are pentru tine.

În Hristos, cu iubire,

R. R. Soares