Mesajul zilei

12/09/2016 - ȚARA NOASTRĂ ESTE UNICĂ

Și au vorbit astfel întregii adunări a copiilor lui Israel: "Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată.”

Numeri 14,7

 

Ce zi de mare oportunitate a fost aceasta, însă a fost irosită, deoarece poporul Israel a crezut mai mult în minciuna  celor 10 iscoade, decât în ​​Cuvântul lui Dumnezeu. Astăzi, este la fel de trist să vedem atât de mulți oameni în Casa Domnului trăind în iluzie și fiind orientați să devină religioși și nu împlinitori ai Cuvântului. Mulți trăiesc în păcat, într-un mod evident sau ascuns. "Țara” care ne-a a fost destinată - Evanghelia - are tot ce este bun, și din ziua în care L-am acceptat pe Isus Hristos, avem dreptul de a trăi în ea.

Dumnezeu le-a poruncit să trimită 12 iscoade cu scopul ca ele să aducă Vestea Bună poporului său, dar numai doi au ținut cont de Cuvântul Său și au văzut așa cum El vede (2 Corinteni 5.7). În zilele noastre, acest lucru se întâmplă în cadrul adunărilor. Pe altarul bisericilor se predică de toate, mai puțin Vestea cea Adevărată.

Trist este că poprul Israel nu a făcut așa cum au făcut Avraam, Isaac și Iacov; ei au dat auzite celor înfrânți și au crezut în minciuna care le-a ieșit din gură și care a fost pregătită de dinainte de către diavol. Desigur,  nu trebuie să fim naivi și nici să credem în tot, dar atunci când Tatăl nostru este Cel care ne promite, datoria noastră este să credem.

Cum poate oare poporul Domnului să învețe atâtea absurdități, pe când ceea ce este mai ușor și mai productiv - adică să creadă  în ceea ce El spune- este lăsat pe deoparte? Ca rezultat, vedem în Biserica Domnului scandal, mizerie și tot felul de păcate (Ieremia 2:13). Cu toate acestea, El a spus că Casa Lui va fi numită Casă de rugăciune, însă în întreaga lume, ea a fost numită în toate modurile posibile, mai puțin cu acest nume (Isaia 56:7).

Toate adunările noastre ar trebui să fie pline de viață și să aibă puterea lui Dumnezeu în acțiune, și nu tehnici actuale de vânzări, pline de cunoștințe umane sau tot felul de "strategii de marketing", care nu ar trebui să fie prezente în deciziile noastre. Lui Dumnezeu îi este dor de vremea în  care poporul Său dorea să-I audă vocea.

Sunt mulți cei care trăiesc în păcat și încearcă să-l justifice. Însă ceea ce spune versetul din 1 Corinteni 6:10 și 1 Petru 1:16 este încă în vigoare. Deci, cine are judecată, trăiește în acest fel.

"Țara" noastră este de neegalat și mai puternică decât orice doctrină filosofică sau religioasă. Apostolul Pavel a rezumat semnificația Evangheliei în următoarea definiție: puterea lui Dumnezeu (Romani 1:16). Nu așteptați să vedeți această putere divină după moarte. Pe acest Pământ, potențialul tău în Domnul este imens. Unit cu El, tu acționezi ca și cum ai fi Dumnezeu Însuși în acțiune. Așa că, ține ochii deschiși și vezi ceea ce  El așteaptă de la tine.

În Hristos, cu iubire,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!