Fiind credința ceea ce Îl bucură cel mai mult pe Dumnezeu, ar trebui să o studiem ca să aflăm ce este și ce putem realiza sau primi prin ea din partea Tatălui nostru. Domnul Isus ne-a învățat că ar trebui să avem credință în Dumnezeu (Marcu 11.22), iar experiența lui Petru arată că, prin credința în Numele lui Isus, paraliticul a reușit să meargă (Faptele 3.6). Tot prin credință, vechii robi ai Celui Preaînalt au căpătat o bună mărturie de a-L fi bucurat pe Domnul (Evrei 11.2). Astăzi, se cere același lucru din partea celui care vrea cu adevărat să se apropie de Tatăl.

Idea despre importanța credinței a fost adusă de Isus. În tot Vechiul Testament, există numai două referințe despre credință, iar una dintre ele vorbește despre credincioșenie. Este clar că Avraam, Isac, Iacov, Moise, David și tot atâția alții au fost conduși prin credință, însă au făcut-o fără a o înțelege. În Noul Testament, acest termen a fost deja folosit frecvent. Astăzi, în pofida importanței sale, puțini oameni trăiesc pentru acest sfânt element – iar aceasta explică de ce majoritatea oamenilor nu poate avea succes!

  Încrederea neclintită este pentru ceva cert și sigur. Când credința pătrunde în inima noastră, avem încredere în faptul că o anumită binecuvântare este a noastră, sau că acea direcție este cea pe care trebuie să o apucăm. Pe de altă parte, fără credință, suntem nehotărâți, iar rugăciunile noastre sunt la voia întâmplării. Cine se roagă prin credință are certitudinea că tot ceea ce a cerut sau a determinat se va împlini.

Credința este și dovada a ceea ce sperăm, este convingerea că vom dobândi ceea ce Domnul a promis, chiar înainte ca binecuvântarea să se împlinească. Este ca și un contract semnat ce dovedește că o proprietate este a noastră, chiar dacă nu am văzut-o niciodată. Este de ajuns să ai un document pentru a fi sigur că deții un anumit lucru. Cine primește credința în ceva, știe că binecuvântarea îi aparține cu mult înainte de a o vedea manifestată.

Știm că credința ne este concedată prin ascultarea Cuvântului (Romani 10.17). Când înțelegem ceea ce Domnul ne spune, suntem bucuroși. Crezând în ceea ce El ne spune, ia ființă în noi o convingere, despre care Scriptura ne învață că este credința. Cine o deține, înfruntă pur și simplu provocarea fără să tremure, și, liniștit, în Numele Domnului, determină binecuvântarea și obține rezultatul dorit.

Nu contează biserica din care facem parte, cine ne este predicator sau cât de bine intenționați suntem. Dumnezeu nu Se vinde prin făgăduințe, nu Se apleacă dinaintea provocărilor și nici nu vine în ajutor pentru că cineva suferă mult. El, însă, S-a obligat să se îngrijească de orice om care este mânat de credință. Poți fi sigur de asta!

În Hristos, cu dragoste,   

R. R. Soares