Mesajul zilei

21/06/2016 - DARUL FĂRĂ PLATĂ AL LUI DUMNEZEU

Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Romani 6:23

 

Așa cum fiecare angajat este plătit pentru munca sa, așa și cel care face răul și păcătuiește, va primi răsplata sa: moartea. Dumnezeu nu ne cere nimic în schimbul vieții veșnice, însă noi o putem avea numai prin Domnul Isus.

Ceea ce este scris în Scriptură este cel mai adevărat lucru și se va îndeplini în totalitate. Domnul este un judecător drept (Psalmul 07:11; 11:7) și nu ne-a creat pentru ca noi să facem rău celorlalți. Din contra, planul Său este ca toți să se respecte între ei. Astfel că, toți oamenii care nu ascultă de Legea Sa pot fi siguri, că într-o zi, Domnul îi va trage la răspundere, iar păcătosul nu va rămâne nepedepsit. La cea de-a doua venire a lui Isus, mulți vor proba cea de-a doua moarte, care este separarea pentru totdeauna de Cel Atotputernic. Aceștia vor fi aruncați în iazul, care arde cu foc și cu pucioasă, de unde niciodată nu vor putea ieși (Apocalipsa 21:8).

Odată cu căderea lui Adam, păcatul a intrat în lume și omul a murit pentru Dumnezeu, care, în alte cuvinte, înseamnă că acesta a fost separat de Dumnezeu. Astăzi, în fiecare moment, dacă nu vegehem, putem cădea. Chiar și unii din marii sfinți ai lui Dumnezeu au căzut. Ocazii de a călca strâmb există peste tot și pot veni în orice moment. De aceea trebuie să fim atenți, astfel încât să nu cădem pradă inamicului.

Tot ceea ce facem, indiferent dacă este bine sau rău, este o lucrare. Angajații muncesc pentru o perioadă determinată(zilnic, săptămânal, lunar, etc.) și apoi sunt plătiți pentru munca lor. A nu plăti pentru ceea ce au muncit este o mare greșeală, pe care mulți iresponsabili și oameni necinstiți o comit. Dar Domnul va da o "recompensă" echitabilă, celor care îl oprimă pe aproapele său, îi face rău sau comit un alt păcat. El a spus că plata pentru încălcarea Cuvântului Său este moartea.

Pe de altă parte, Cel Preaînalt lucrează la o operă minunată și binecuvântată, aceea de a-i salva pe cei care cred în Cuvântul Său. Toți am fost separați de Dumnezeu atunci când omul nu a ascultat  de El, când se afla în Grădina Edenului (Romani 3:23), dar astăzi, celor care cred în Isus, Dumnezeu le dă darul vieții veșnice, nașterea din nou și astfel nu vor mai fi locuitorii iadului  (Romani 10:9). Aceasta este lucrarea pe care Tatăl nostru o execută, și pe care, de asemenea ne-a poruncit să o facem. Oricine ascultă de Dumnezeu și propovăduiește Cuvântul Său, sau colaborează astfel încât evanghelizarea să se realizeze va avea o mare răsplată. Trebuie să știi că nu există alt mijloc de a obține mântuirea (Faptele Apostolilor 4:12), decât prin credința în Domnul Isus și trecând prin poarta cea strâmtă și mergând pe calea cea îngustă.

 

În Hristos cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul să vă binecuvânteze!