A păcătui este grav. Însă și mai grav este să negi iertarea. Nu trebuie să existe limite în a ierta. Dacă noi, ființe umane, suntem îndrumați să iertăm ori de câte ori ne caută cineva și mărturisește că s-a purtat greșit față de noi, cu atât mai mult îi va ierta Tatăl pe cei care se vor duce la El și își vor spovedi greșeala. Iertarea este actul cel mai nobil pe care cineva îl poate face.

Păcatul este ceva ce nu ar trebui să comitem niciodată, consecințele sale mergând dincolo de înțelegerea noastră. Omul care practică nedreptatea deschide căi diavolului, care astfel îl va avea la mână. Când păcătuim împotriva cuiva, îl facem să sufere și îl rănim. Așadar, după ce am comis o jignire, hotărârea cea mai corectă este de a-l căuta pe acel om și, cu sinceritate, să-i cerem scuze.

Cred că, înainte de a-l căuta pe cel care ne-a supărat, trebuie să ne împăcăm cu Domnul, căci orice păcat este, în principiu, împotriva Lui. Cine minte, păcătuiește împotriva adevărului; cine este rău, păcătuiește împotriva binelui; cine comite adulter, păcătuiește împotriva fidelității, și așa mai departe. Toate virtuțile sunt atribute divine și, dacă nu le respectăm, trebuie, în primul rând, să cerem iertare lui Dumnezeu. În continuare, trebuie să-L rugăm să vorbească inimii rănite ca să ne elibereze și să ne dea înțelepciunea pentru a face o asemenea cerere.

Pe de altă parte, cel care ne caută după ce s-a împăcat cu Domnul are dreptul de a fi iertat. Omul care tăgăduiește iertarea îi permite diavolului să îl folosească și ajunge să facă o greșeală și mai mare; așadar, trebuie să cauți împăcare cu Dumnezeu și să afli cine a dovedit bărbăție cerându-ți iertare, iar apoi trebuie să te împaci și cu el. Pentru a da iertare, nu există limite.

Dacă, fiind supuși greșelii, Domnul ne îndrumă să iertăm tot de atâtea ori de câte ofensorul ne caută, cu atât mai mult El, care este infailibil, îi va ierta pe cei care I-au mărturisit greșelile.

Cine iartă devine egalul lui Dumnezeu în acest nobil act. Domnul ne asigură că, odată iertați, nu-Și va mai aminti de greșelile noastre (Isaia 43.25). În fine, a ierta înseamnă să uiți jignirea. Totuși, unii obiectează că este greu să lași un asemenea fapt în urmă, sau doare prea tare faptul de a fi fost trădat de cineva în care au avut cea mai mare încredere, iar rana încă nu s-a vindecat. Însă cine gândește astfel, uită că inima Tatălui – ce este dragoste – este mult mai sensibilă decât a noastră. Dacă Îi mărturisim Lui toate greșelile noastre, oricât de mari ar fi, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire (1 Ioan 1.9)    

Cea mai mare dovadă că am fost iertați este faptul că El nu-Și mai amintește de greșeala mărturisită.                                                                                                                               

Întru Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares