Mesajul zilei

05/05/2016 - IMPORTANȚA NĂDEJDII

Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

Plângeri 3:26

 

Nădejdea înviorează viața și generează sentimentul că nu este totul pierdut. Acest lucru ne face să credem că mâine va fi mai bine. Cine trăiește lipsit de speranță duce o viață amară, trăiește o deziluzie, este un înfrânt, în toate sensurile cuvântului.

Biblia niciodată nu ar fi afirmat că este bine să ai speranță, dacă nu ar fi fost ceea ce Domnul așteaptă de la noi. Isus a promis că într-o zi va veni să ne ia, iar noi, trebuie să sperăm, cu răbdare împlinirea acestei promisiuni, care se va întâmpla mai repede decât credem. În acea zi, Îl vom cunoaște pe Cel care este Motivul vieții noastre și căruia nu I-a fost frică să vină în această lume și să moară pentru ca noi să putem aparține Regatului lui Dumnezeu.

Un alt lucru bun este să așteptăm în tăcere ajutorul Domnului. Uneori, nerăbdător, creștinul mărturisește ceva care îl mulțumește pe inamic. Când se întâmplă acest lucru, persoana se află în afara protecției lui Dumnezeu și, chiar fără să vrea, permite ca forțelor întunericului să-l oprime.

Dacă, din întâmplare, la un moment dat, nu înțelegi de ce Tatăl ceresc întârzie să-ți dea un răspuns, continuă să crezi în faptul că El te va ajuta. Dacă lucrurile nu decurg cum îți dorești, fii răbdător și așteptă răspunsul de la Domnul. Nu am nicio îndoială, că El va îndeplini întotdeauna ceea ce a promis.

În conformitate cu spusele Bibliei, cei trei tineri evrei nu s-au speriat în fața amenințărilor, făcute de puternicul Nebucadnețar de a-i arunca într-un cuptor încălzit de șapte ori mai mult decât  normal. Ei l-au asigurat plini de credință, că dacă Domnul va dori să-i scape, El o va face; dar dacă acest lucru nu era după voia Lui, regele putea fi siguri că, chiar și așa, ei nu se vor  închina idolilor (Daniel 3:1-30). Acei tineri au fost siguri în credința lor și au fost în măsură să dovedească că oricine nu se închină dumnezeilor falși nu vor pieri în cuptorul etern.

Cine își pierde răbdarea nu poate acționa prin credință. Această virtute este roada pe care Duhului Sfânt o produce în oricine este născut din Dumnezeu. Și cu ea, trebuie să așteptăm mântuirea de la Dumnezeul nostru. El, care este credincios, niciodată nu va permite ca ceva rău să ni se întâmple.

Nu deschide gura ca să mărturisești altceva decât ceea ce spune Scriptura. Și chair dacă acționezi conform Cuvântului, fii răbdător. Nu dispera și nu suferi. Continuă încrezător și așteaptă în liniște mântuirea de la Domnul.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!