Mesajul zilei

15/04/2016 - ESTE POSIBIL SĂ-ȚI LIPSEASCĂ DESĂVÂRȘIREA

Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mâinilor Tale.

Psalmul 138:8

 

Poporul Domnului a fost învățat că odată ce a aflat din Cuvântul lui Dumnezeu ca ceva îi aparține, el puteau revendica acea binecuvântare și putea trăi ca și cum ar fi avut-o deja. Dar de multe ori nu funcționează în acest fel. De ce? Pentru că, deși mulți nu știu, există încă un lucru pe care Domnul trebuie să-l facă în ceea ce ne privește.

Desăvârșirea binecuvântării – v-am învățat deja că, după ce am aflat că o binecuvântare este a noastră, este nevoie doar să  determinăm și să credem că lucrarea a fost realizată. Este corect să credem, că atunci când înțelegem că un dar ne aparține, el este deja al nostru. Dar de asemenea este important de știut că, darul care ne este dezvăluit trebuie să fie desăvârșit, chiar dacă Domnul și-a făcut partea Sa în întregime.

Psalmistul David a descoperit că ceea ce ne este dat trebuie să fie desăvârșit. Acest lucru poate suna ciudat, dar este adevărat, pentru că Biblia a fost scrisă prin revelațiile date de Duhului Sfânt. Descoperind acest lucru, David a scris: „Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mâinilor Tale. (Psalmul 138:8).” Oare acesta nu a fost unul dintre secretele care i-au adus atât de multe victorii? Fără nicio îndoială, da.

Îngăduința divină - În loc de a sta și a enumera făgăduințele Domnului, care de multe ori nu se îndeplinesc în viața noastră, mai bine am fi atenți și am aștepta "unda verde" că ceea ce ne aparține a fost desăvârșit. Și în acel moment putem da ordinul, iar lucrarea va fi realizată.

Mai mult decât atât, această desăvârșire este ceva ce trebuie să fie făcut de asemenea și în noi înșine, pentru că ea ne va face mai răbdători. De cele mai multe ori anxietatea împiedică împlinirea făgăduinței și împiedică puterea divină de a lua măsuri - sau ne face să renunțăm, înfrânându-ne să credem.

Omul înțelept știe când desăvârșirea a fost realizată: „Pe cine păzeşte porunca, nu-l atinge nicio nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea şi judecata. (Eclesiastul 8:5).” Atunci când simțim atingerea lui  Dumnezeu, știm că a sosit timpul să acționăm.

Psalmistul a mai spus că bunătatea lui Dumnezeu ne-a făcut poporul Său. Acest act, la fel ca și multe altele vor dăinui pentru totdeauna, deoarece mila Domnului este veșnică. Pentru a crea toate lucrurile, Domnul a folosit Cuvântul Său și cu mâinile Sale, El ne-a făcut după chipul și asemănarea Sa (Geneza 1:27a). Așadar, El niciodată nu va părăsi lucrările mâinilor Sale.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!